Nimicul înainte de toate

Tot 46 e înainte de toate.

Femeia din casă

Lwaxana Troi este femeia din spatele bărbatului care a făcut posibil întreg universul Star Trek, nu doar The New generation. Ea este cea care cu siguranţă a susţinut efectiv toată şandramaua. Ca voce a Computerului Navei pe de o parte, dar mai ales ca şi soţie a lui Gene Roddenbery, creatorul serialului. Apariţiile ei sunt pata de culoare absolut necesară în discursul de ansamblu, în economia serialului.

Copila Casei a Cincea,
Ţiitoarea Potirului Sacru de la Rixx,
Moştenitoarea Inelelor Sfinte ale Betazedului!

Tanti asta, pe nume Majel Barrett, o americancă şturlubatică de Ohio, păstrată tânără la inimă, este o fiinţă lipsită de jene inutile, plină de viaţă şi umor.

Dar aici mă interesează doar aspectele personajului ei legate de relaţia cu Jean-Luc Picard.

De-a lungul episoadelor din The New Generation, Picardul ajunge să fie persecutat la bun început de dorinţa şi hormonii Lwaxanei, apoi să fugă de ea într-un mod foarte hazliu, de fiecare dată căutând pretexte aiurea.
Hermeneutica subţire a titlurilor episoadelor fiind o altă discuţie, episodul Menaje a Troi introduce totuşi finuţ nuanţele, pretenţiile lejere şi grimasele distractive ale Lwaxanei, precum şi panica lu' Cheluba Captain. Fiind Lwaxana o telepată mai abitir decât fiică-sa Deanna, îl demască din prima teleportare pe Enterprise pe Jean-Luc: "bei, nu te mai holba cu atâta neruşinare la corpul meu" (replică din amintiri, nu mai caut exact)
De aici se naşte un gender-joc delicios, ce se dezvoltă înspre un adevărat dezastru pentru şeful navei.

Bănuiala mea este că Gene, il capo della seria, l-a delegat pe Picard în a-i elibera tensiunile conjugale, inevitabile în cazul unei asemenea farmazoance. Rolul Lwaxanei poate trădează un joc din viaţa reală? Fuga lui Picard de femeia ante-menopauzică, nouă spectatorilor ne apare comică. Meritul lui Roddenberry este de a sublima o eventuală tristeţe a situaţiei reale într-un personaj vijelios, savuros ca un vin spumant (atenţie la excese, deci).
Bineînţeles că jocul hamletian-picardian rămâne ingredientul principal. Doar în funcţie de mimicile de sub lampa lui putem judeca, putem lua lejer totul. Acum, când e cazul.
Deoarece nu este vorba de monotonie, Lwaxana atacă şi alte registre. Cu inhibata Deanna Troi, are un fel de conflict continuu, moral erotic (fără jenă se dă o dată la Riker), bineînţeles pe faţă, audibil; iar cu Alexander, băietul  în plină creştere al lui Worf, se dovedeşte o adevărată zeiţă.
Thalia să o odihnească!




.