Beyond above over

Când am terminat serialul The Next Generation, nu bănuiam că odiseea cercetării mele deabia începe...

De curând, am tras o geană timidă şi curioasă înspre Staţia Adâncă 9, continuarea cronologică a francizei Star Trek.
Nu mică-mi fu surpriza şi delectarea când am constatat că totuşi, chiar şi fără Picard, am la ce mă uita.

Electrizare scorpionică prin ochi de trill: Dax

Problematica propusă de DS9 mi se pare o rafinare în continuare a esenţei Star Trek, o migăloasă şlefuire a temelor filosofice, pe atunci încă actuale. Pentru că Internetul tocmai îşi lua elan, şi am ajuns unde am ajuns, cred că este foarte util a cerceta toate bazele unui serial SF din acea perioadă.

De exemplu, prin interacţia cu cultura planetei Bajor, s-a dorit o contrabalansare a lipsurilor din TNG, unde relaţiile inter-indivizi erau prea schematice. Introducerea unor elemente noi - Promenada, ca loc de socializare pe DS9 mai libertin decât Ten-Forward-ul de pe Enterprise, ţinut de Whoopi-Guinan.

....dabo!

Conform noii hermeneutici a vieţuirii interplanetare în seriale TV, este permisă o dezvăluire mai mare a corpului, în paralel cu marile deschideri ale anilor '90 pe Pământ (căderea Zidului). 

Quark, Ferenghiul Smeker, este elementul mercantil, deci dinamic, în economia erotismului pe Staţia Adâncă 9. 

Şi totul pare că se petrece firesc, legitim.  

Acţiunea din fiecare serial nu mă prinde atât cât direcţia de ansamblu, premisele mai generale după care au fost scrise scenariile. Îmi incită curiozitatea faptul că totul pare pus sub lupa critică, mai ales occidentalismul cultural. Ca expresie a tendinţelor anilor '90 - aterizarea Noii Ere - filmul DS9 este un document preţios oricui cercetează reprezentările umanităţii. Suntem parte din procesul dinamic al mentalităţilor, care acum interacţionează atât de rapid, încât dacă privim înapoi 20 de ani, efortul acesta echivalează cu munca de-o viaţă a arheologilor din secolul trecut.  

Întrebările cu privire la fundamentele religiei, aşa cum sunt ele percepute - experienţele omenirii de după cel de-al doilea război mondial fiind o evidentă sursă de inspiraţie pentru gaşca de regizori post-Roddenberry - joacă un semnificativ rol educativ.

Bajoranca Ensign Ro, cea care mă cucerise în The Next Generation pare mic copil pe lângă turbata de Kira, iar Siddig El Tahir El Fadil El Siddig Abderrahman Mohammed Ahmed Abdel Karim El Mahdi, aka dom'doctor Bashir, rupe stilu' dpdv al şcolii engleze de actorie, Julian fiind de o splendidă ingenuitate. Iată-l aici luând o cină klingoniană cu elysiana Melora, o fiinţă ce pluteşte în timpul ei liber, şi nu vorbeşte prea coerent engleza (eu nu am reuşit să înţeleg ce vrea să spună despre independenţă, dependenţă)... 

  Aler acht'jar, aler acht'jar
t'lembda boool-gah toh-gal...

Ziua Stelară 48000

Gene Roddenbery a fost foarte inteligent în a amesteca cronologiile din capul oamenilor, bazându-se pe teoria relativităţii. Când umbli cu nava prin spaţiu, timpul pământean devine relativ, şi opţiunea pentru formatul calendarului iulian a încercat să facă mai coerent şirul evenimentelor. Nu a prea reuşit, dar oricum nu prea contează.
Bun.
Dacă TNG l-am terminat de revăzut la data stelară 47988, înseamnă că ziua de azi sâmbătă 24 noiembrie 2012 din calendarul gregorian, corespunde datei stelare 47999. O, mare minune, mic prilej de celebrare!

Azi voi participa la Carnavalul Interstelar de la Cetatea Alba, organizat de vaubani, o civilizaţie considerată pe nedrept mai barbară decât klingonienii. Până nu demult, vaubanii nu apreciau petrecerile în acelaşi sens cu cel uman. Trăind în condiţii aprige şi vitrege (construirea Cetăţii fiind marea lor cucerire) preocuparea pentru provocările cotidiene le-a răpit tot timpul. Recent trezită la realităţile de dincolo de zidurile Cetăţii, populaţia vaubană a presimţit că în noile vremi, perspectiva convieţuirii paşnice în Cetate se va îmbunătăţi drastic. Pentru că unii vaubani au început să ţină cont şi de altceva, chiar dacă frica de schimbare a celorlalţi a fost destul de mare.
Dar de la deschiderea spre schimbare până la Carnaval Interstelar, e mult.
Sunt foarte curios şi bucuros de invitaţia lor, astfel că îmi voi pune costumul de gală.

 

Q, sau cum toate lucruşoarele bune se termină cu bine

Finalul seriei 7 din Star Trek - The new generation mi se pare cel puţin apoteotic. Regia "nemţească" îi aduce echilibrat în lumină pe fiecare dintre actorii seniori, chiar şi pe drăgălaşa Taşa; toţi aceştia gravitează onorific în jurul căpitanului, care joacă peste turaţia maximă, atingând warp 13 şi dându-şi toată arama pe faţă, cu barba bătrâneţii cu tot.
Dincolo de micile şocuri intime, am receptat în plin primul schimb de replici.

Care Mare Neagră dom'le? Că doar n-or fi ăştia o gaşcă de vamaioţi?
Worf nu e în largul lui cu Deanna decât în holospaţiu,
fiind vexat de povestea din trecut a acesteia cu no. 1, Uilraiker-ul.
All the good things come to an end, va profetiza la un moment dat entitatea Q. Mi s-a strâns stomacul pe alocuri, când stofa de actor a lui Patrick Stewart a ieşit la iveală în toată spendoarea şi mi-am dat seama că poate nu e mare lucru. Decât pentru mine, doar acum. Pentru că totul trece, chiar şi pasiunea pentru înţelegerea de sine.

Revenind la acţiunea principală, Picard discută agitat la un ceai calmant, cu Deanna-Venus-Peştioaica-Feelingoasă aka Betazoideanna, despre călătoriile lui temporale.

Dar intră pe sistem şi doctoriţa Beverly Spargatus, care deşi nu poate găsi cauza panicii şefului ei, dă şi ea cu scepticismul. Deci dacă ar umbla lela prin timpii cosmici, din punct de vedere ştiinţific asta i-ar lăsa ceva urme înăuntrul bibilicii lui, foarte dragă ei şi doar eclatantă pentru restul.

Aici presupun că poate o fi iar mânăreala preteniei lu' Timothy-Q cu Gene-Picard, care se trezeşte că nu mai poate distinge între planuri, sare din timp în timp şi nu se descurcă deloc; dar spre finalul arhitectonic gândit de herr Wilrich Kolbe, toată echipa îi va sări în ajutor, acolo în viitor.

Am amânat o vreme să termin acest serial, şi azi am decis că este timpul pentru asta.
Anti-timpul fiind o noţiune paradoxală foarte uşor de simţit dar foarte greu de explicat, Picard-eul a dat singur lupta pentru salvarea omenirii, cu riscul de a fi considerat nebun.
Entitatea filosofică Q îl convoacă din nou pe Jean-Luc la proces. Decorul ne trimite gândul undeva, desigur.

Astfel îi sunt aduse la cunoştiinţă oarecari kluuri despre cum stă treaba dincolo de pragul de sus, care de fapt e şi de jos, despre miezul  nostru suprem, imensa dramă a întregii umanităţi, mare cât o scamă.

În viitor, Giordiţă la Forge primeşte ochi şi priveşte cu ei, androidul Data are freză faină, mâţă mare şi catedră la Cambridge, Beverly are nava ei şi rămâne fără ea, Riker e amiral-suprem, în sfârşit no.1 universal, iar Deanna a murit şi Worf e nervos.
În trecut, e improbabil să le explici celorlalţi că vii din viitor, şi reciproca. Picard e singur, doar el ştie unde trebuie să ajungem cu toţii şi nu are timp de explicaţii. Acolo, unde cele trei nave temporale Enterprise trebuie neapărat să ajungă împreună deodată ca să anihileze prin sacrificiul lor anomalia energetică, cea care s-a opus generării vieţii pe Pământ. Anomalia Cunoaşterii fiind generată din viitor înspre trecut, Keptn Pikard pune cap la cap totul în capul său şi înţelege că trebuie să sacrifice tot, în fiecare dintre cele trei planuri temporale. Entitatea Q priveşte şi se amuză: ludicul personaj îl va asista pe om până la revenirea la starea iniţială după o aventuroasă spirală epistemologică.
În prezent, adică în planul unde facem convenţia că se petrece acţiunea filmului, totul se termină cu bine.

După ce află data exactă, se linişteşte şi se apucă de jucat poker împăcat cu clipa şi echipa lui. Se joacă pentru prima oară cu plăcere deplin-umană, totuşi cu un mic regret că a pierdut timpul.

The end.

Aici analizele mele meta-discursive şi-au încheiat prima etapă.

Rewatch-ul seriei TNG a avut scopuri deosebit de variate, uneori contradictorii, dar beneficiile personale nu pot fi puse la îndoială. Fiind considerat un serial-tv oarecum educativ, nu pot nega aceste aspecte, utile oricărui filosof, chiar şi celor prinşi în vârtejul celei mai holistic-dionisiace deveniri.
Continuarea execiţiilor mele deconstructive mă va purta în alte zone,
undeva sub ceruri noi,
acolo unde nimeni before...


P.S.
La masa de poker, scena finală.
Will Riker (câştigător deobicei prin cacialmale) tot mai poartă pică lui Worf şi Deannei Troi pentru că l-au sărit din schemă.
După ce Beverly se întreabă de ce căpitanul le-a spus că tocmai au trăit un viitor diferit de cel care va veni, Will tăiosul îi dă klingonianului peste masă duma:
- Knowing what happened to that future, allows us to change things now, so that some things will never happen.
- Agreed.

Worf are simplitate, tact şi stabilitate, el pare că ştie mai bine cum s-o facă fericită pe Diană.
Deci don-Juan-Riker va rămâne doar cu prietenia ei, cu o speranţă veşnic neîmplinită,
şi nenumăratele-i cuceriri efemere.
Când apare şi Troiţa Artemiza, ea se aşează totuşi lângă Will la masă.

Picard va fi făcând cărţile şi azi,
dacă nu cumva îşi curăţă via
la ferma din Franţa.

Şi-am încălecat pe-o şa,
şi n-am spus povestea mea.

Emergenţă

Şexpirianismul lui Picard iese la iveală în episodul Emergence. În holospaţiu, Data joacă un minunat Prospero, când sunt aproape să fie călcaţi de Orient Express-ul din alt film. Holodeck-ul o ia razna, şi treptat toată nava începe să nu mai asculte comenzile de pe punte.

Păi abia spre finalul seriei a 7-a, se trezeşte şi biata Enterprise la viaţă? După atâta colonizare picardească, mi se pare cam târziu. Recunosc, sunt foarte curios cum va prelua gaşca Robinhudard controlul, mai ales că tocmai s-a ajuns la discuţii de-ale grele cu senior-staff, despre conştiinţa navei vs. conştiinţa umană.

Delta Logix II

După 23 de ani, Picard află că are un ficior mare, pe o nu-ştiu-care planetă, făcut cu o tipă independentă.  Picard îl teleportează exact de acolo unde-i place băietulului să scoboare şi înapoi să se caţere, dintr-o peşteră. Tocmai când DaiMon Ferengi Bok vrea să se răzbune pe Jean-Luc, omorându-i copilul. Embarasat, vexat, stingherit, Căpitanul bagă de zor Earl Grey, hot.
M-a cam plictisit episodul, aşa că pun pe pauză şi mă cibinesc afară spre Soare, la o plimbare spontană.

Începutul călătoriei

Wesley Spargatus, fiu de doctor(iţă) vine della Accademia cu ceva lehamite, gen Enterprise sux, hai lasă'mă fra cu filmu' responsisensissensibil. Nu mă las, de stau la rând io nu, gen ensin Ro bagiorrana a plecat şi ea, io merg lejer în afara serialului mă las de meserie no scrie scenariul aşa ca să ies cumva:

Amerindienii de pe planeta Dorvan V 200 de ani au căutat sensul mutării lor, care de 20 de ani avea sens, şi Picard are la strămoşii lui ceva datorii de şters, pata de sânge dintre triburi, pac ei nu vor să se mute!
Nushce conflict, numa' Wesley mere în vijăn quest şi numa' zice lu' Picard mă las de treabă vez că rămân acia, zi-le la kardashienii ăia că e pace pe riscu' nost dacă rămânem, nah lehjer, mamă-sa doctoriţa îi zice pa, vez' ce faci.

Kim, respectiva benga

Numa' ce că rămâne Wesley de bunăvoie la cardassieni pă sistem universal,
apăi că măcar era una Kim, una la părinţi şi mând(t)ră în(d)tre
stele.
Ba nu, mai e una, Monica, de a fost ziua ei recent, în Cumpănă.

Şi aşa încălecai pe'o şa
de nu terminai povestea,
A

Teama de pe lângă casă 2.0

Demult mă întrebam cum de reuşeşte Picard să reţină toate felurile de aliens întâlnite de Enterprise. Dintre toţi şi exceptând entităţile Q, romulanii mi se par cei mai memorabili. Au un stil aparte, de aceea seria Nemesis va pune accent pe relaţia dintre oameni şi locuitorii de pe Romulus. Asemănările dintre cele două civilizaţii vor produce şi cele mai palpitante conflicte.
În starea lui firească, Picardul este un om cerebral, un role-model care poate susţine tot platoul de filmare în degetul mic.

Dincolo de aventura cu Borg-ul, care i-a lăsat adânci sechele, atenţia lui se îndreaptă constant, din 3 episoade în 5, spre romulani. Care sunt la fel de abili în diplomaţie, dar pe deasupra folosesc divaisuri deghizante şi disruptoare de rup tot. Apariţia romulanilor pă zonă produce o senzaţie de nesiguranţă foarte bine exprimată de sir hamletard.

Odată, voioasa navă a lu' Picard era supravegheată din lumea invizibilă de ochii romulanilor, care o preschimbă pe empatica Diana într-una de-a lor în numele păcii dintre, mă rog intriga nu contează.
Picard are un corespondent, un tovarăş bun acolo pe Romulus, deci nu se stresează prea tare.
Totul se termină cu bine, dar privirea romulană rămâne aţintită pe mine, chiar şi după terminarea episodului, când am închis BSplayer-ul şi mă simţeam privit de pe o anume creangă. Ştiu toţi castanii din Subarini dar am preferat să merg acasă, cu senzaţia penibilă că am ajuns să mă speriu de umbra mea.

Nimicul înainte de toate

Tot 46 e înainte de toate.

Femeia din casă

Lwaxana Troi este femeia din spatele bărbatului care a făcut posibil întreg universul Star Trek, nu doar The New generation. Ea este cea care cu siguranţă a susţinut efectiv toată şandramaua. Ca voce a Computerului Navei pe de o parte, dar mai ales ca şi soţie a lui Gene Roddenbery, creatorul serialului. Apariţiile ei sunt pata de culoare absolut necesară în discursul de ansamblu, în economia serialului.

Copila Casei a Cincea,
Ţiitoarea Potirului Sacru de la Rixx,
Moştenitoarea Inelelor Sfinte ale Betazedului!

Tanti asta, pe nume Majel Barrett, o americancă şturlubatică de Ohio, păstrată tânără la inimă, este o fiinţă lipsită de jene inutile, plină de viaţă şi umor.

Dar aici mă interesează doar aspectele personajului ei legate de relaţia cu Jean-Luc Picard.

De-a lungul episoadelor din The New Generation, Picardul ajunge să fie persecutat la bun început de dorinţa şi hormonii Lwaxanei, apoi să fugă de ea într-un mod foarte hazliu, de fiecare dată căutând pretexte aiurea.
Hermeneutica subţire a titlurilor episoadelor fiind o altă discuţie, episodul Menaje a Troi introduce totuşi finuţ nuanţele, pretenţiile lejere şi grimasele distractive ale Lwaxanei, precum şi panica lu' Cheluba Captain. Fiind Lwaxana o telepată mai abitir decât fiică-sa Deanna, îl demască din prima teleportare pe Enterprise pe Jean-Luc: "bei, nu te mai holba cu atâta neruşinare la corpul meu" (replică din amintiri, nu mai caut exact)
De aici se naşte un gender-joc delicios, ce se dezvoltă înspre un adevărat dezastru pentru şeful navei.

Bănuiala mea este că Gene, il capo della seria, l-a delegat pe Picard în a-i elibera tensiunile conjugale, inevitabile în cazul unei asemenea farmazoance. Rolul Lwaxanei poate trădează un joc din viaţa reală? Fuga lui Picard de femeia ante-menopauzică, nouă spectatorilor ne apare comică. Meritul lui Roddenberry este de a sublima o eventuală tristeţe a situaţiei reale într-un personaj vijelios, savuros ca un vin spumant (atenţie la excese, deci).
Bineînţeles că jocul hamletian-picardian rămâne ingredientul principal. Doar în funcţie de mimicile de sub lampa lui putem judeca, putem lua lejer totul. Acum, când e cazul.
Deoarece nu este vorba de monotonie, Lwaxana atacă şi alte registre. Cu inhibata Deanna Troi, are un fel de conflict continuu, moral erotic (fără jenă se dă o dată la Riker), bineînţeles pe faţă, audibil; iar cu Alexander, băietul  în plină creştere al lui Worf, se dovedeşte o adevărată zeiţă.
Thalia să o odihnească!




.

Teama de casa #3 Scena

A oprit la minutul 28:08
Barkley: Oil computer is too slow to cope in Fate.

Episodul Nth Factor
4X19 ca punct
data de pornire stelară
începe mica Înfăţişare-a-Scenei.
Barklay bergerakizează
O poveste de dragoste cu Diana
Troiţa de pe Vale

Nu

Tema de casă 2

Am oprit filmul la minutul 41:35.
O pauză de ţigară că e prea de tot.

Leia îl întreabă pe Georide
ceva cu privire de la el

şi el o întreabă-napoi
că ce, privirea ei nu e la fel?

Tema de casa 1

Gala e nume de
- fată
- de casă

- Sinonim complementar de gen: Guinan

Tema eseului

următor e iubirea virtuală.

Iubirea reală
a virtualului.

Fiind conştient
la nivelul eşecului
sensisensului ce se prefigurează
donează ce nu dăunează
dau fristail la fileu
dat Zmego-eului
dineul subcontractat
pe contraatac ridică
respinge
există
povara sensului ratat
pică

plângem
pe umerii goi ai Oricui-ului
ui lui ui lui ui



Le Phi de la Force, les Filles des forges!!


Start rec , sezonul 4 episodul 16 - Galaţi Chald 
subtitrare şi adaptare: Matli

pentru comenzi email: sigismundan at yahoo

Plot (destul de pe scurt)

Geordi la forge, are un film cu o holopariţie babană ştiinţifică de aia, pac verificăm motoarele şi motanii Enterprise gen lejer, te cunosc deja, salut. Deja în episodul celei de-a doua deja apariţii a ei, Geordi are o jenă că ştie deja despre tipă. Ce mai, un adevărat deja-vu în toată regula spendorii lor.

Tema întâlnirii virtuale mai generic numită Precedent Emotiv se află în prim plan.

Dacă întâlnirea imaginară o precede pe cea reală, situaţia fenomenală ulterioară naşte unele probleme. Geordie aici nu a prevăzut consecinţele, motiv pentru care motoarele trebuie verificate de persoana reală, chiar dacă deja Geordie are încredere totală deja în cea holo-imaginară 

citate:

"de haloimăs

amintirea-n paragină

nu va lăsa niciun semn în paradigmă

de mătase enigmo kaşmiro"

"hai să terminăm filmul ăla cu de niro"

"mania persecuţiei 

în speţă cea divină

de bonton"

"în coliziune cu gelozia

pronunţată incorect

omule!"

"ce defect"

"ce defect?"

"în iubire nu există concluzii, da?

cine zice ăla e."

Geordie va continua filmul acum, pornesc în necunocut, de la minutul 16:44. Cadru Ea.