Am reluat de ceva vreme vizionarea seriei Enterprise şi trebuie să recunosc: m-am îndrăgostit lulea, vulcanic, paragalactic de subcomandanta T'Pol. Senzaţiile fizice provocate de Jolene Blalock sunt mai intense decât alea de la pubertate, şi mai grave, pentru că mda, eu nu mai sunt la pubertate. Îmi stă mintea în loc cât de bine poate să joace. Sunt subiectiv, desigur. Mânca-i-aş kilotu'.
Manechinul Jolene, săturându-se de dietă şi fashion, s-a nimerit în gaşca Star Trek. Rolul ei mi se pare destul de complex încât să-l desfac lejer în câteva cuvinte. Oricum nu cred să-l pot înţelege pe deplin, ceea ce e de bine.
Iat-o in actu dramaticus, de pildă în penultimul episod al seriei II, Bounty.
Vulcaniencele au un ciclu de împerechere de 7 ani. Când le vine timpul, intră într-un sevraj erogen, delicios pentru cei mai mârlani dintre privitori, dar destul de trist în sine, mai ales dacă eşti singura vulcaniană de pe Enterprise.
Cultura şi civilizaţia vulcanienilor au la bază o raportare insuportabil de strictă la tradiţie şi presupune iniţierea personală exclusiv prin controlul absolut al emoţiilor: Vulcanienii sunt tunşi scurt, vorbesc în silogisme, practică meditaţia în scopul atingerii echilibrului mental suprem şi trăiesc sute de ani. Prin anii '50 ai secolului XXII, mind-melding-ul încă era (sau, va fi, dacă presupuneţi că sunt prezent în acest prezent) considerat o practică deviantă a unei minorităţi (episoade: Fusion, Stigma). T'Pol rămâne cu sechele grave (sindromul Pa'nar) după ce este supusă involuntar unui asemenea mind-melding. Abia peste vreo 200 de ani şi în alt film (DS9) Tuvok este (sau, din nou, va fi) capabil să controleze celebra procedură "my mind is your mind, and your mind is my mind".
Revenind la T'Pol. Desigur că în fiecare episod îi studiez mimica, gesturile, replicile. Este atât de înţeleaptă, cum numai un fotomodel, devenit actriţă ca ea, ar putea fi. Glumeam. Chiar s-a acordat o atenţie sporită rolului ei, care dacă ai cât de cât preocupări mentale, te va prinde. Aş fi spus că avem de-a face cu farmecul unei saturniene get-beget, care ne dă cele mai dure teste având timpul de partea sa, dar să nu uităm că ea este de pe Vulcan.
Şi acum poc s-a dat ezo-startul.
Antroposofia a ratat sincronicitatea temporală, plecând prea devreme. S-a autoeliminat.
Filosofia a rămas penultima ca întotdeauna, religia a scos mingea din teren, iar fizica s-a împiedicat de muzica altor sfere...Totuşi, conduce gastronomia, strunită de il nostro cuoco Ra Marconi.
Planeta invizibilă Vulcan, ca expresie învăluită (de Lună sau Mercur) a Primei Raze, este pricipiul constructiv sau distructiv al sinelui, în măsura în care individul resimte că începe iniţierea. Păşind pe calea spirituală cu scopul de a-şi dizolva voinţa individuală în voinţa universală, cel care resimte energia razei lui Vulcan va coborî în străfundul fiinţei, întrebându-se: care este rostul meu pe Pământ?
În varianta sa constructivă, răspunsul deja îl aşteaptă pe drumul înapoi la suprafaţă, pe discipolul pregătit să evolueze, apucându-se de munca cu sine însuşi.
În varianta distructivă, acelaşi răspuns va genera o detaşare agresivă de emoţiile egoiste, forţând individul să păşească în bezna samsarică până va găsi aceeaşi cale evolutivă, constructivă.
Aşadar Vulcan, ca principiu ezoteric prezent dar nemanifest în plan fizic asemenea restului planetelor, este complementar ca semnificaţie simbolică planetei Pluto.
Spre deosebire de perechile tradiţionale, exoterice (Lună-Saturn şi Marte-Venus), această pereche extremă de tip alfa-omega subîntinde întregul sistem solar, aşa cum poate fi el observat de spiritele ordinare.
Dacă Pluto înseamnă trecerea spirituală spre următorul tărâm, transformarea radicală dinaintea bardo-ului, atunci Vulcan înseamnă izbucnirea adevărului nud al vieţii, desprinderea brutală de toate formele egoismului.
Planeta invizibilă Vulcan semnifică purtătorul şi diseminatorul altruist al Luminii interioare. Ea impune ritmul inimii, dă forţă primei respiraţii şi strigătului vital. Afirmarea existenţei Sinelui se face în mod eruptiv.
Planeta Vulcan guvernează semnul Taurului, semn ce oferă Luminii Soarelui persistenţa sa, ritmul său susţinut. Rezistenţa la efort, ca esenţă a Taurului, este necesară undei vieţii ca să ajungă de la Soare la Pământ. Prin exaltarea sa din semnul Taurului, Luna îl învăluie cu emoţie. Deloc întâmplător, Materia este pasivă, corpul este cel care pătimeşte, resimţind fizic efectele oricărei intensiăţi subtile.
Ca un vulcan, fie că sunt pozitive sau negative, emoţiile Taurului vor erupe cândva. Dar incertitudinea momentului erupţiei îi va da mereu un soi de farmec terifiant. Foarte rar răspunzând provocărilor, Taurii vor distruge totul în calea lor cu siguranţă. Dar la fel cum prin erupţiile vulcanice avem acces la diamante şi alte felurite bogăţii materiale (Taurul fiind guvernatorul casei II), rostul emoţiilor (mai ales al celor aparent distuctive) trebuie nuanţat. Vulcanienii neagă efectiv utilitatea emoţiei.
Pentru un venusian diurn ca Taurul, relaţia cu o femeie Vulcaniană pare să detroneze tradiţionalele sale compatibilităţi cu femeia-Balanţă şi femeia-Peşti . Dacă ar exista vreo vulcaniană, aş fi zis că ne-am fi potrivit perfect, pentru că ea controlează monştrii dinăuntru, care atât aşteaptă, un moment de slăbiciune.
Ei bine, în episodul Bounty, avem de-a face cu o T'Pol infectată cu un virus rebel şi bântuită de dorinţa extremă de a se cupla cu un mascul. Ştie că toată munca ei se poate duce pe apa sâmbetei galactice, dar irezistibila forţă cu care simte nevoia de a face sex o va împinge spre orice potenţial partener de pe nava spaţială.
Explicaţii de genul celei cu săgeata lui Eros devin puerile. Semnificaţiile generate de personajul T'Pol mi se par profunde poate din cauză că tematizează tocmai acele structuri mitologice specific umane, încât întreaga hypermetafizică a galaxiei ne devine accesibilă şi inteligibilă, iar poveştile istoriei omenirii sunt numai bune de adormit copiii din grădiniţele klingoniene.
O chestiune frustrantă acum, ar fi că deşi mă holbez zilnic la T'Pol, nu pot uita că nu există.
O altă chestiune, cea mai frustrantă de fapt, ar fi că deşi ştiu că Jolene Blalock există şi e Peşti, de pe net nu am putut nicicum afla ora exactă a naşterii.
Trebuie să recitesc Ptolemeu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu